Atenția profesorului și a Taniei fu atrasă imediat de niște plăci de piatră netedă, așezate grămadă într-un colț. Eu nu găseam nimic interesant în această subterană întunecată și goală și pornii să cercetez încăperile alăturate. Coridoare înguste, fără uși, ca niște crăpături în piatră, legau între ele alte trei subterane, care, spre deosebire de prima, aveau bolți înalte. Câteșitrele încăperile erau complet goale, doar la capătul celei de a doua ieșea în afară un fel de construcție, în chip de cilindru gros, zidită din pietre cenușii, îmbinate perfect între ele. Pe partea exterioară a cilindrului se ridica în spirală o scăriță îngustă, aproape dărâmată. Treptele de sus se pierdeau în haosul de dărâmături, care astupase aproape complet luminatorul pătrat din bolta subteranei. În partea de jos a cilindrului se deschideau niște ferestruici micuțe, prin care n-ar fi putut pătrunde nici măcar un șobolan. Mă uitam printr-o asemenea ferestruică, străduindu-mă să străpung întunericul, până când, în cele din urmă, mi se păru că văd o licărire slabă. Mă uitai din nou și văzui iarăși lucirea aceea abia perceptibilă. Îl chemai pe profesor. Acesta se dezlipi fără prea mult entuziasm de la plăcile lui și mă urmă. Îi atrăsei luarea-aminte asupra construcției cilindrice, profesorul nu manifestă însă niciun interes.

— Ia te uită, Tania, spuse el fetei, care îl urma. Uite fundamentul turnulețului de afară, al aceluia care aduce a minaret. E singurul care a mai rămas întreg — e construit din diabaz de cea mai tare rocă.

La observația mea despre lucirea pe care o observasem înăuntru, profesorul îmi răspunse:

— Ce să fie? Pesemne o fi alunecat vreo plăcuță de teracotă. Pesemne că oamenii se urcau în turn pe scărița exterioară. Golul interior e doar pentru economie de material. Nu e nicio intrare înăuntru.