Vocea profesorului se întrerupse brusc. Se întâmplase ceva. La început nu-mi dădui seama ce anume. Dar curând se făcu simțită o nouă zguduitură, pământul de sub noi se cutremură ca și cum peste suprafața lui s-ar fi rostogolit un val de piatră. Aproape concomitent auzirăm un bubuit îndepărtat, care răbufnea parcă din fundul pământului, de sub picioarele noastre. Vasele din lăzi zăngăniră, lemnele aprinse din focul de tabără se risipiră. Zguduiturile urmau dese una după alta.

Apoi totul se termină tot atât de brusc cum începuse. În liniștea care urmă se auzi o vreme cum se rostogoleau pietrele de pe deal și cum se scurgea molozul în ruinele observatorului.

Dimineața, când am venit la locul nostru de muncă, am văzut că cutremurul de peste noapte produsese schimbări neașteptate. Șanțul săpat în pământ, de partea stângă a ruinelor, se lăsase în jos, pământul se surpase, descoperind în peretele drept o nișă nu prea adâncă, mărginită de o arcadă ascuțită, în formă de ogivă. În fundul nișei, de sub praful și bulgării de pământ, se zărea o placă de piatră purtând gravată o împletitură de semne din scrierea arabă cufică

Matvei Andreevici își îndreptă umerii și oftă zgomotos:

— Păcat, nimic deosebit! E drept însă că s-au confirmat unele date istorice. Inscripția spune că din ordinul lui „cutare” a fost terminată în anul cutare și cutare, luna Kowus — aceasta înseamnă Arcaș în arabă, nu-i așa, Tania?

— Da.

— Deci în luna noiembrie a fost terminată construcția din localitatea Nur-i-Deșt, pe malul râului Ekik, de pe dealul… cum îi zice, Tania?

— Nu prea înțeleg bine denumirea — se pare că ar fi „Amfora luminoasă”.

— Ce poetic! Pe dealul Amforei luminoase, pe locul fostelor cariere regești… Ia stai, asta te privește pe dumneata, maiorule. Dar unde să fie urmele carierelor, și ce se putea extrage oare din ele?