Tania tăcea.

— Și-apoi, mâna dumitale… Hm! Hm! Parcă ai să poți lucra cu mâna asta? Zău că nu mă așteptam la atâta ușurință din partea dumitale, Tania!

Am izbucnit în râs și apucând cu mâna sănătoasă un colet greu abia dat jos de pe cămilă, îl ridicai cu ușurință deasupra capului. Tania bătu din palme. Profesorul parcă se mai îmblânzise.

— Ei, lasă, lasă… Ce să fac cu dumneata?

— Încercați-mă la lucru. Dacă n-oi fi bun, mă dați afară, spusei eu cu smerenie.

Tania pufni în râs. Ochelarii profesorului sclipiră și el își aținti privirea asupra ei.

— Ce să te faci cu fetele astea! Întotdeauna îți fac câte o… S-ar părea că totul merge strună, cum apare însă un militar… Fie și așa… Hai, beți-vă ceaiul, așezați-vă lucrurile, și om vedea noi pe urmă.

Până la urmă totul se aranjă cât se poate de bine. Aflând că sunt geolog și deci având și oarecare cunoștințe de arheologie, profesorul se împăcă definitiv cu neprevăzuta mea apariție.

Dimineața, observatorul din Nur-i-Deșt îmi plăcu nespus de mult. Pe culmea unui deal de piatră se ridica un zid semicircular, care avea în spate un fel de turnuleț scund, ieșit în afară. Capetele zidului erau unite de două bolți masive, sprijinite pe niște stâlpi solizi de formă cubică. Între stâlpii cubici se păstrase un portic frumos, în stil arab, pe care se deslușea o inscripție cu litere aurite pe fond albastru ca peruzeaua. În spațiul dintre turnuleț și cele două bolți era săpată o groapă adâncă, căptușită cu tuf. Cea mai mare parte a gropii era ocupată de arcul de marmură îndoit în jos al unui cuadrant astronomic. El se lăsa în jos, se ridica din nou, lăsând să se vadă două dungi cu o adâncitură la mijloc. Pe pereții laterali ai arcului erau săpate semne și diviziuni. Paralel cu arcul scoborau niște scări mărunte, îngrijit săpate în piatră.